Stăteam de mult timp așezat într-un fotoliu și deodată amintirile orașului natal au venit cu putere asupra mea. Era o undă de nostalgie în fiecare fragment de memorie pe măsură ce se derula din secvențele dragi ale copilăriei. Era o concentrare de spațiu și timp ce se adunau într-un punct fix, circular ca formă, cu o rază de aproximativ câțiva metri, în care se refăcea realitatea acelor vremuri. Textura trăirii dădea impresia de actualitate, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, în ciuda trecerii timpului. 

Mi-am mutat atenția asupra detaliilor legate de apartamentul în care locuiam atunci și am observat căldura și liniștea cum răsărea din acea zonă tainică a memoriei. Am remarcat, de asemenea, liniștea minții mele în contextul reașezării în condiția mea de la început. Ce putea fi mai frumos decât aceasta? 

Un dialog neașteptat s-a ivit între diferitele trăiri ce răsăreau din suflet. Sentimentul fericirii, inițial localizat într-o anumită parte a corpului, s-a extins, cuprinzând întregul meu cadru interior. Emoțiile au intrat într-un echilibru stabil. Iar eu mă aflam în mijlocul întregului tablou, încercând să nu stric armonia construcției mele interioare, ce progresiv reflecta Chipul Originar din care m-am născut. 

Ființa mea întâmpina această realitate cu liniștea ce vine din adâncul întregii firi. Gândurile nu mai rătăceau fără rost, ci se armonizau cu trăirile tainice ale trupului, zămislind un întreg indestructibil. Dispoziția s-a limpezit de cenușiul neliniștii și de întunericul depresiei iluziilor din această lume. 

Și încercam să-mi mențin cât mai mult această stare. În scurt timp am simțit prezența Omului Primordial. Orice tulburare emoțională a dispărut. Iar fragmentele de amintire s-au integrat în realitatea înconjurătoare pentru a da naștere unui prezent și unui viitor conform destinului minunat pentru care am venit pe planeta Pământ.