Percepția corectă și deformată a timpului alternează în experiența cotidiană, generând ordine sau haos, după cum acestea se succed. Fiindcă există o experiență ce se transpune într-un repaus deplin al timpului, când acesta rămâne suspendat în mijlocul spațiului, concentrat într-o sublimă trăire a extazului lăuntric, când veșnicia își arată nemărginita ființă. Deopotrivă, există o trecere sacadată a timpului, care se scurge printre degete, zămislind senzația dureroasă a transformării întru nimicnicie, ce decurge logic din trăirea disperării în fața unei realități de nepătruns. Dar tu stai în liniștea dimineții unei zile, care niciodată nu apune, și în cuprinsul sacru al unei ere, care niciodată nu dispare, privind cu bucurie și detașare către minunea nemuririi.
Nemurirea începe deja pentru tine,
de îndată ce pătrunzi pe tărâmul minunat,
al imaculatei percepții fine a bucuriei,
de a trăi splendoarea extazului pe pământ.
Este o trăire abisală ce în profunzime te cuprinde,
când contempli cu dor nemărginirea zării,
și lași ca orice îndoială să înceteze să te mai cuprindă,
în zalele robiei unui ev ce treptat se risipește.
Fiindcă tu mergi înainte către era care vine,
a unui timp când prezentul va fi atotcuprinzător,
și când uitarea va disipa întunericul nimicniciei,
spulberând orice îngrijorare despre viitor.
Iar acum te întorci spre Edenul cel veșnic,
ce vine spre tine dinspre Templul Nemuritor,
spre a te înălța din condiția temporalității,
în slava plină de lumină a imortalității.
