Cartea Profetului Hagai (Agheu) Capitolul 2  

 

În a douăzeci și una zi a lunii a șaptea, Cuvântul Domnului a vorbit prin profetul Hagai (Agheu), astfel:  

 

Acest mesaj venit la o lună după ce poporul a început să lucreze era destinat încurajării și oferirii de indicații suplimentare pentru ridicarea Templului de la Ierusalim. De multe ori, după ce am început să lucrăm pentru Dumnezeu este posibil să fim afectați de îndoială sau deprimare, dacă rezultatele par a fi diferite de ceea ce ne-am fi așteptat.  

 

Vorbește lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot și rămășiței poporului și spune-le:  

 

În astfel de situații Domnul ne va vorbi și călăuzi în mod specific, pentru ca impasul să poată fi depășit. De fapt, cele mai serioase bariere și adversități nu sunt cel mai adesea în afara noastră, ci chiar în noi înșine. Aceste realități potrivnice interioare sunt cel mai greu de învins, fiindcă fac parte chiar din noi înșine. Dar calea lui Dumnezeu presupune și astfel, de situații, pe care le depășim prin credință, perseverență și ascultare de glasul Domnului.  

 

Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri?  

 

„Ca o nimica” părea Templul ce se construia față de Templul construit de Solomon; nimic din grandoarea și slava primului locaș de închinare nu mai erau prezente. Acest lucru deprima pe cei care zideau noua construcție. Ce poți să faci când rezultatul a ceea ce lucrezi este cu mult sub așteptări și departe de ceea ce era odinioară? Nu este acesta un alt motiv pentru a cădea în deprimare, în afara opoziției neamurilor din jur? Dar totul depindea de modul în care ei priveau lucrurile. De aceea, Domnul avea să le înfățișeze adevărata perspectivă a lucrurilor pe care ei le făceau luând în considerare evenimentele viitoare.  

 

Acum fii tare, Zorobabel! zice Domnul. Fii tare și tu, Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot! Fii tare și tu, tot poporul din țară, zice Domnul și lucrați! Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul oștirilor.  

 

„Fii tare!” este apelul adresat de Dumnezeu prin care ne spune că El va fi cu noi atât în lucrurile mari, cât și în cele mici, deopotrivă în ceea ce este slăvit, dar și în ceea ce pare a fi umil. A fi tare presupune o întemeiere fermă pe Cuvântul divin, o legătură puternică cu Domnul, astfel încât El să fie cu tine mereu. Noi putem fi tari doar fiindcă El este tare și astfel, putem să mergem înainte în ciuda diferitelor dificultăți care ne-ar putea sta în cale. Nimic nu este atât de puternic încât să oprească pe omul care își pune o încredere fermă în Dumnezeu. O astfel de credință nu va fi dată de rușine fiindcă se întemeiază pe promisiunile Celui care nu poate să mintă când promite ceva.  

 

Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când ați ieșit din Egipt și Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeți!  

 

„Nu vă temeți!” Duhul lui Dumnezeu este cu toți cei ce urmează calea cea sfântă, care rămân sub acoperământul legământului dintre Domnul și poporul Său. El este întotdeauna credincios acestui legământ, aceasta fiind mântuirea noastră. De aceea, nu trebuie să ne temem de nimic, fiindcă de fiecare dată El va crea o cale de scăpare și înaintare pentru cei care se încred în El.  

 

Căci așa vorbește Domnul oștirilor: Încă puțină timp și voi clătina încă odată cerul și pământul, marea și uscatul;  

 

„Încă puțină timp” și ordinea divină va fi restaurată pe pământ. Momentul Sinai se va repeta și Domnul va apărea ca Împărat al universului. Ziua Sa cea mare este aproape și noi trebuie să o așteptăm cu speranță. Domnul va lua în stăpânire, în curând, pe poporul Său. Toate marginile pământului Îi vor fi supuse. Avem astfel un mesaj profetic, ce ne descoperă lumea plină de slavă a viitorului, când Domnul va veni pe pământ pentru a fi cu noi.  

 

voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni și voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oștirilor.  

 

„Voi umple de slavă”: Toate neamurile vor fi întoarse la adevărata închinare, idolatria și ordinea prezentă a nelegiuirii vor pieri. Iar Templul lui Dumnezeu, ridicat cu multă durere, împotrivire și umilință va fi punctul de maximă atracție al întregii lumi. Acest Templu rezidit, mult mai mic decât primul, va fi cu mult mai slăvit. Primul a fost un templu al unei națiuni, dar al doilea va fi un templu al tuturor popoarelor acestei lumi. Prin Mesia, al doilea Templu avea să strălucească cu putere peste întregul pământ.  

 

Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.  

 

Toate bogățiile aparțin lui Dumnezeu; ele sunt doar împrumutate pentru o timp fiilor oamenilor, care atât de ușor uită acest lucru. Totuși în cele din urmă intenția Sa va fi realizată, de a binecuvânta întregul pământ. Lucrarea Sa nu depinde de oameni, ci întotdeauna mijloace neașteptate vor fi puse în mișcare pentru a merge mai departe.  

 

Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.  

 

„Voi da pacea”: Acest templu urma să fie locul de întâlnire dintre om și Dumnezeu. Pacea universală avea să fie pe pământ datorită prezenței Domnului, ca Împărat la Ierusalim. Cel ce stăpânește în cer, urma să stăpânească și pe pământ și prin El, toate problemele umanității urmau să fie rezolvate pe deplin.  

 

În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a vorbit prin profetul Hagai (Agheu), astfel:  

 

Două luni mai târziu, Hagai (Agheu) primește un mesaj de avertizare împotriva legalismului, care întotdeauna conduce la pierderea credinței în mijlocul simbolurilor adevăratei închinări. Nerespectarea prevederilor clare despre sacrificiile ce trebuiau să fie aduse la Templu, erau expresia înstrăinării poporului față de Dumnezeu. Ei astfel Îl dezonorau, chiar prin intermediul serviciilor de închinare.  

 

Așa vorbește Domnul oștirilor: Pune preoților următoarea întrebare asupra Legii:  

 

Primii vinovați erau chiar preoții și lor le este adresată o întrebare care să descopere adânca lor ignoranță. Preoții aveau o chemare sfântă de a învăța pe popor calea lui Dumnezeu. Dacă mesagerii Domnului răstălmăcesc ceea ce a spus Domnul, rezultatele nu pot fi decât pe măsură. Cei puși să vegheze pe „zidurile Sionului” sunt de multe ori principalii răspunzători pentru nelegiuirea națiunii.  

 

Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn, sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite? Preoții au răspuns: Nu!  

 

Sfințenia nu poate fi transferată; ea izvorăște din interior, din inimă. Acest lucru lipsea celor ce veniseră din Babilon. Ei nu mai puteau distinge lucrurile sfinte, caracterul lor slăvit și etern. Astfel, ei se limitau la împlinirea unor ritualuri; religia lor nu depășea cadrul ceremoniilor și sufletul lor era departe de Dumnezeu. Pentru cei ce răspund chemării divine există așadar un drum lung de parcurs pentru a evita capcana mortală a legalismului.  

 

Și Hagai (Agheu) a zis: Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare? Preoții au răspuns: Vor fi spurcate.  

 

Imoralitatea este molipsitoare; păcatul se propagă cu ușurință; puțin aluat dospește întreaga plămădeală. Printr-o reprezentare greșită a cerințelor lui Dumnezeu, poporul Său nu mai făcea distincție dintre curat și necurat. Spiritul lumesc îi stăpânea, fără ca ei să mai sesizeze acest lucru. Deși Templul se ridica, închinarea adusă era defectuoasă. Calitatea era necorespunzătoare, deși aparent ei slujeau lui Dumnezeu.  

 

Atunci Hagai (Agheu), luând iarăși cuvântul, a zis: Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă, este spurcat!  

 

Atitudinea interioară sfințește sau necurățește forma exterioară a religiei. Chiar și cea mai scrupuloasă împlinire a ceremoniilor religioase nu va fi suficientă dacă inima este străină de Dumnezeu. Acest mesaj viza atitudinea legalistă a celor chemați să fie popor al Domnului. Concentrându-se pe formă, ei au uitat fondul, esența.  

 

Uitați-vă dar, cu băgare de seamă, la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!  

 

Pentru a putea înțelege, este necesar să privești cu atenție, să vezi lucrurile în relația lor cauză-efect. Cât timp evreii au desconsiderat închinarea la Dumnezeu, le-a mergea din rău în mai rău. Acum, ei trebuiau să avanseze într-o lucrare interioară, care să conducă la eliminarea păcatului din inimă și a tot ceea ce îi despărțea de Dumnezeu.  

 

Atunci, când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!  

 

Când măsurile sunt diferite; lipsa de eficiență a muncii lor era datorată neglijării cerințelor divine și părăsirii lucrării de ridicare a Templului. Cultivând strict valorile materiale, ei au pierdut din vedere valorile eterne, pentru ca în cele din urmă să piardă binecuvântarea lui Dumnezeu. Doar munca și efortul nu sunt suficiente pentru a prospera în ceea ce faci; fără ajutor divin, chiar și cea mai istovitoare trudă rămâne fără rezultat.  

 

V-am lovit cu rugină în grâu și cu tăciune și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Și cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul.  

 

Legile Împărăției cerurilor au fost încălcate de Israel și natura a încetat să mai coopereze cu omul. Cu toate acestea, evreii nu au înțeles care era cauza acestor lucruri. Ei se gândeau că era doar rodul hazardului ceea ce se întâmpla, dar de fapt atitudinea lor nesfântă afecta tot ceea ce ei făceau, chiar și în lucrurile materiale. Dumnezeu lupta cu ei și ei nu erau conștienți de aceasta. Aceasta este tragedia oamenilor care nu au legătură cu Dumnezeu, chiar dacă respectă o anumită formă de religie. Ei cred că sunt într-o relație corectă cu Dumnezeu și interpretează încercările ca fiind din partea Domnului, când de fapt Domnul se luptă cu ei cu scopul de a-i trezi din înșelăciunea în care se găsesc.  

 

Uitați-vă cu băgare de seamă, la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele.  

 

Când te uiți cu atenție la ceea ce se întâmplă pe pământ, vei constata că ori de câte ori închinarea la Dumnezeu este desconsiderată, lipsa și necazurile își fac simțită prezența. Din cauză că preocuparea oamenilor este de regulă orientată către lucrurile materiale, este necesar ca sensibilizarea lor despre cerințele lui Dumnezeu să se facă prin restrângerea binecuvântărilor providenței divine.  

 

Mai era sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul, n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.  

 

Sărăcia este adeseori consecința directă a restrângerii acestor binecuvântări, dar remediul este cel mai adesea ignorat. Doar întoarcerea cu toată inima și tot sufletul la Dumnezeu este soluția. Numai astfel binecuvântările Sale pot fi în continuare revărsate pe pământ. Și cât de mult Domnul nostru dorește ca noi să ne întoarcem la El.  

 

Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai (Agheu), în a douăzeci și patra zi a lunii, astfel:  

 

Al cincilea mesaj din cartea profetului Hagai (Agheu) se referă la finalul istoriei, la momentul în care Dumnezeu va restaura ordinea cerului pe pământ. Deja atenția ne este îndreptată către timpul în care Domnul va interveni direct și va prelua rolul de Împărat al acestei lumi. Viziunea este grandioasă și ne oferă perspectiva viitorului când numai nevinovăția va fi pe pământ.  

 

Vorbește lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda și spune: Voi clătina cerul și pământul;  

 

Clătinarea cerului și a pământului presupune o lucrare de judecată divină asupra universului, înseamnă coborârea lui Dumnezeu pe pământ, într-un mod similar modului în care El Și-a manifestat prezența la Sinai proclamând Lega Sa cea veșnică. Va fi un timp de cernere a celor răi și o eradicare definitivă a păcatului.  

 

voi răsturna scaunul de domnie al imperiilor, voi distruge puterea statelor neamurilor, voi răsturna și carele de război și pe cei ce se suie în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ și unul va pieri ucis de sabia altuia.  

 

Imaginea finală este a lui Dumnezeu luptând împotriva imperiilor lumii și o distrugere a ordinii de revoltă împotriva cerului. Această lupă finală marchează intrarea într-o nouă eră, într-un timp în care doar Domnul va fi înălțat pe întregul pământ.  

 

În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, pe tine, Zorobabele, fiul lui Șealtiel, robul Meu, zice Domnul, te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul oștirilor.  

 

„A fi păstrat ca o pecete”, sau ca un semn, înseamnă să fii ales de Dumnezeu ca o mărturie vie a Sa, ca mesager al Împărăției Sale, anunțând planurile și dorința Sa. Oamenii credincioși de la sfârșitul istoriei vor lucra asemenea lui Zorobabel la înălțarea Templului lui Dumnezeu în mijlocul acestei lumi. Ei vor anunța venirea Împărăției cerului și începerea Zilei Domnului.