Vom explora mai departe diferitele argumente furnizate de persoanele care au ajuns să afirme că nu Îl mai iubesc pe Dumnezeu. O altă rațiune pentru care cineva poate ajunge la o astfel de concluzie ar fi următoarea:
„Nu mai vreau să știu de Dumnezeu, fiindcă am întâlnit așa ziși „creștini”, care sunt nepăsători față de ceilalți, își exploatează semenii, trăiesc în desfrâu, comit tot felul de lucruri rele și cu toate acestea, Dumnezeu le dă binecuvântare și prosperitate.”
Cât de temeinică poate fi o astfel de afirmație în a spune că nu Îl mai putem iubi pe Dumnezeu? În ce sens cineva poate deveni o piatră de poticnire pentru credința altora?
Înainte de a blama astfel de afirmații, trebuie să le analizăm cu grijă pentru a înțelege faptele incriminate, fiindcă, de multe ori, există mult adevăr în ceea ce alții critică cu privire la comportamentul celor care își spun creștini. În cazul de față nu pot spune decât că este atât de ușor să devii o „piatră de poticnire” pentru alții, datorită stilului de viață pe care îl ai și comportamentului pe care îl afișezi în raport cu ceilalți. Să ne gândim că dacă nu ar fi fost așa, nu s-ar fi ajuns la abandonarea credinței creștine de majoritatea celor ce locuiesc în țările avansate, ajungându-se la un ateism de masă. Dacă o persoană care își spune creștină, se manifestă într-un mod nepăsător față de ceilalți, atunci este mai mult decât sigur că se va produce o distorsionare a imaginii credinței pe care pretinde că o are. Pot spune, că ar fi fost mai bine ca persoana în cauză să nu fi spus niciodată că este creștină, decât să se ajungă la astfel de situații, ce aduc dezonoare lui Dumnezeu și seamănă necredință în lume.
Însă cu toții facem tot timpul greșeli. Nu există creștini perfecți, iar comportamentul nostru întotdeauna va avea ceva ce lasă de dorit. Chiar trebuie să ajungem să Îl urâm pe Dumnezeu din cauza celor care nu ajung să manifeste pe deplin un caracter creștin?
Desigur, vor exista întotdeauna abateri de la comportamentul creștin autentic la toți cei care au credința în Iisus Hristos. Tocmai de aceea, există și noțiunea de „întoarcere la Dumnezeu” printr-o atitudine care va caracteriza în mod constant pe cei care se încred cu adevărat în Dumnezeu. Mai degrabă, pot spune, că adevăratele „pietre de poticnire” se referă la acele persoane în a căror viață nu se vede deloc acest aspect al „întoarcerii continue către Dumnezeu”. Astfel, cineva care este conștient de faptul că manifestă multe nedesăvârșiri în raport cu modelul lui Iisus Hristos, va manifesta o atitudine de umilință, toleranță și simpatie față de semeni, îndreptând orice neregulă pe care o sesizează în raport cu sine. Așadar, nu este vorba de creștinii care în mod sincer au nedesăvârșiri, ci de persoanele arogante, trufașe, lipsite de milă, asemenea fariseilor din timpul lui Iisus Hristos, și care în același timp, pretind că sunt adevărați urmași ai lui Hristos. De fapt, aici este adevărata problemă.
Și totuși, s-ar putea ca noi înșine, din cauza celor așa ziși creștini, să ajungem să ne poticnim în credința pe care o avem față de Dumnezeu, fără a ajunge chiar să afirmăm că Îl urâm la modul deschis. Care este de fapt cauza pentru care putem ajunge într-o astfel de situație?
În fiecare dintre noi există un simț al dreptății, ce acționează sub o formă sau alta, căutând să ne călăuzească spre alegeri corecte și bune. Când vedem creștini care sunt „nepăsători față de ceilalți, își exploatează semenii, trăiesc în desfrâu și comit tot felul de lucruri rele”, dar în același timp, se bucură de o prosperitate ce o atribuie binecuvântării divine, ajungem să ne dăm seama că dreptatea a fost încălcată. Cum poate Dumnezeu să ofere binecuvântare celui care trăiește în opoziție cu cerințele Sale, doar pe baza faptului că poartă numele de creștin? Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că avem de-a face cu un Dumnezeu rău și arbitrar, chiar nedrept. Așa au stat lucrurile întotdeauna, chiar și în timpurile Vechiului Testament, când evreii făceau tot felul de lucruri rele, iar după aceea invocau binecuvântările ascultării, în baza faptului că erau urmașii lui Avraam. Pilda pe care o ofereau celorlalți conducea la raționamentul amintit anterior, determinând popoarele din jur să creadă că Dumnezeul lor este la fel ca ei, adică rău și fățarnic, arbitrar și nedrept.
Dacă așa stau lucrurile, atunci să citim următorul fragment biblic:
„Apoi Iisus S-a întors și a zis lui Simon: Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei și Mi le-a șters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu mir, dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea, îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin. Apoi a zis femeii: Iertate îți sunt păcatele!” — Luca 7:44-48
Cum putem corecta raționamentul greșit că Dumnezeu este asemenea celor care pretind că sunt adevărați închinători, dar viața lor fiind lipsită de omenie, toleranță și simpatie față de semeni?
Corectarea unei deprinderi greșite în materie de gândire sau acțiune nu reprezintă o sarcină simplă, fiindcă întotdeauna există o motivație interioară ce ne determină să adoptăm anumite practici și clișee. De regulă, în copilărie primim cele mai puternice impresii ce ne vor modela atitudinile fundamentale cu privire la viață, semeni și existență. De asemenea, în prima parte a vieții suntem puternic influențați de mediul în care trăim și de valorile pe care le împărtășesc colectivitățile din care facem parte. Aici mă refer nu numai la familie, ci mai ales la biserică, de unde primim amprenta motivației de natură religioasă cu privire la comportamentul pe care îl vom avea. Prin urmare, corectarea unui raționament greșit, datorat observării contradicției dintre comportament și vorbire a celor așa-ziși creștini, nu va fi un lucru simplu, dacă nu ne vom conecta direct la sursa oricărei înțelepciuni autentice, adică la adevărul exprimat prin Sfintele Scripturi.
Cum poate fi înțeles fragmentul biblic pe care l-am citit, în relație cu contradicția dintre ceea ce spune un om și ceea ce el este în realitate?
Situația descrisă în acest fragment exprimă cu claritate maniera în care Iisus Hristos evaluează pe cei care pretind că sunt închinători ai lui Dumnezeu. Pe de o parte, îl vedem pe Simon, zis și leprosul, fiindcă anterior fusese vindecat de Iisus Hristos, un fariseu plin de sine și de îngâmfare, judecându-și cu dispreț semenii și motivațiile lor. Iar pe de altă parte, o distingem pe acea femeie, care în umilință a venit înaintea Mântuitorului, știind că are nevoie de iertare și regenerare, lucru posibil doar prin harul Său. Astfel, Simon a fost vindecat trupește, dar nu a înțeles profunzimea degradării morale în care se afla, continuând să rămână fidel unor atitudini greșite. Dar acea femeie, în ciuda trecutului păcătos, a fost vindecată spiritual și moral, fiindcă ea a înțeles mai bine situația disperată în care se găsea.
Reluând această situație, cum a fost posibil ca acea femeie să nu se fi poticnit în credința ei de unul ca Simon? Cum de a putut să aibă speranță în ciuda răutății și cruzimii celor care se proclamau drept adevărați închinători?
Răspunsul cel mai simplu constă în faptul că ea L-a văzut pe Iisus, a înțeles ce fel de Persoană era El și a venit direct la El fără alți intermediari. Astfel, dacă de fiecare dată când ne poticnim de exemplul greșit al celor ce se pretind creștini, am veni direct la Dumnezeu, atunci multe probleme în ce privește relația noastră cu El s-ar rezolva imediat. Nu trebuie să gândim că dacă Dumnezeu îngăduie astfel de persoane, înseamnă că El este părtaș nelegiuirilor lor. Deși nu avem întotdeauna o rațiune clară pentru astfel de situații, totuși, Dumnezeu ne iubește și ne primește ori de câte ori trecem prin astfel de dificultăți. Iar în această privință, cuvintele Mântuitorului sunt pline de înțeles:
„Am intrat în casa ta și nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei și Mi le-a șters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu mir, dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.”
Mai precis, înțelegem că există două tipuri de religie așa zis creștină, din care se diferențiază două mari categorii de închinători: unii asemenea lui Simon și alții asemenea acelei femei păcătoase.
Care sunt consecințele finale pentru cele două mari categorii de închinători? Cum putem înțelege ce anume se va întâmpla în cele din urmă?
Reluând versetul anterior, Iisus Hristos adresându-se femeii dă următoarea sentință: „Iertate îți sunt păcatele!” Cu alte cuvinte, categoria portretizată de acea femeie ajunge să primească iertarea păcatelor și implicit, dreptul de a intra în Împărăția cerurilor. Interesant este că Scriptura nu menționează că astfel de cuvinte au fost spuse și către Simon leprosul. Înțelegem astfel, că este posibil să fii vindecat fizic, să te bucuri de o prosperitate materială venind chiar de la Dumnezeu, să te pretinzi adevărat închinător, să te comporți crud și nemilos față de semeni, dar în final să nu ajungi să simți nevoia iertării și vindecării interioare, iar astfel să pierzi dreptul intrării în Împărăția cerurilor. Destinul este bineînțeles tragic pentru cei ce s-au autoînșelat printr-un astfel de comportament și rezultatul se va vedea la a doua venire a lui Hristos, când toate lucrurile ascunse ale inimii vor fi aduse la suprafață.
Fiindcă am reușit să contracarăm acest raționament greșit cu privire la Dumnezeu, ce pași trebuie să fie făcuți de cei care au ajuns să se răcească în credința lor?
Primul pas constă în a veni la Iisus Hristos, prin rugăciune și studiu biblic personal, așa cum am procedat preluând fragmentul legat de Simon leprosul. După aceea, este necesar să ne mărturisim problema pe care o avem și raționamentul greșit în lumina a ceea ce ne spune Biblia pentru astfel de situații. Însă este esențial să manifestăm o atitudine similară acelei femei, care a fost atât de copleșită de imaginea propriei stări lipsite de speranță, încât nici nu a mai dat atenție atitudinii lipsite de simpatie a lui Simon. Mai departe, trebuie să avem convingerea că Iisus Hristos ne iartă, vine alături de noi și ne oferă intrarea în Împărăția cerurilor. Și nu în ultimul rând, trebuie să luăm o decizie fermă să ignorăm pur și simplu „pietrele de poticnire”, pe oameni ca Simon leprosul, și să privim numai la Iisus. Vom descoperi în scurt timp cum înțelesul ascuns al înțelepciunii lui Dumnezeu ni se va descoperi, iar de la răceală și resentiment față Creatorul nostru, vom ajunge să Îl iubim cu toată puterea noastră.
Ar fi bine să încercăm acum să reformulăm acea atitudine greșită. Cum am putea să găsim un raționament corect, pornind de la afirmațiile pline de resentimente față de Dumnezeu pe care le-am analizat?
O reformulare pozitivă, în lumina credinței în Iisus Hristos, poate să fie aceasta:
„Mă întorc cu umilință și părere de rău înaintea lui Iisus Hristos, fiindcă acum îmi dau seama cât de mult am greșit, crezând că am de-a face cu un Dumnezeu crud și nemilos, arbitrar și rău. Studiind paginile Sfintelor Scripturi am înțeles că așa zișii „creștini”, care sunt nepăsători față de ceilalți, își exploatează semenii, trăiesc în desfrâu și comit tot felul de lucruri rele, își decid singuri soarta lor finală, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu cu umilință și părere de rău. Am înțeles în sfârșit, că binecuvântarea sau prosperitatea de care ei se bucură, îi împinge să meargă mai departe pe o cale rea, ignorându-L pe Dumnezeu, în ciuda apelurilor Sale de întoarcere. De aceea, aleg să mă identific cu acea femeie, care nu a mai ținut cont de Simon leprosul, ci a venit direct la Iisus Hristos. Acest lucru îl voi face și eu de acum înainte, și mai presus de toate, aleg să ignor pur și simplu „pietrele de poticnire”, ce stau înaintea mea, pentru a privi mereu la Iisus Hristos și la bunătatea Sa plină de îndurare, compasiune, sensibilitate și iubire.”
Cât de ușor sau cât de greu este să ne reformulăm modul de a gândi și raționamentele greșite? Chiar va fi simplu să nu mai cădem pradă vechilor obiceiuri?
În fiecare dintre noi se dă o luptă teribilă între bine și rău, între tendințele spre evlavie și cele spre păcat. Așadar, nimic bun nu se câștigă ușor și fără confruntare. Însă de îndată ce ne expunem razelor vindecătoare din Cuvântul Scripturii, ne va fi tot mai simplu să înaintăm în direcția cea bună. Esențial este să fim atenți asupra stărilor noastre interioare și aici nu am cuvinte să subliniez importanța vegherii creștine. Va trebui să fim vigilenți cu privire la noi înșine și la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu scopul de a rămâne fideli angajamentului nostru. Nu este simplu să devii creștin, dacă ai fost ateu. Dar este mult mai greu să devii un creștin autentic, dacă înainte ai avut o experiență religioasă deficitară. Însă niciodată nu trebuie să ne dăm bătuți. Cât timp există har, va fi loc și pentru speranță. Cât timp Duhul Sfânt stă alături de noi, nicio cădere nu va fi definitivă. Prin urmare, dacă vom veghea să cultivăm noile obiceiuri de gândire și să reprimăm pe cele vechi, vom ajunge la final să culegem roadele transformării interioare.
Dar ce putem să facem dacă, deși am studiat Sfintele Scripturi, totuși, suntem ispitiți să cedăm din nou vechiului mod de a gândi?
Cea mai bună metodă de a preveni să mai revenim la vechile obiceiuri se găsește în cultivarea unei gândiri ce decurge armonios din studiul Sfintelor Scripturi. Acest lucru se aseamănă ridicării unei construcții, la care adăugăm mereu noi și noi elemente, astfel încât, într-un mod armonios, ea devine tot mai robustă și mai rezistentă la provocările mediului imperfect în care trăim. De data aceasta am adăugat obiceiul de a privi la Hristos și de a ignora „pietrele de poticnire”. Într-o altă ocazie am adăugat obiceiul de a nu trage concluzii pripite în legătură cu ceea ce ni se întâmplă și de a aștepta cu nădejde acea zi în care Dumnezeu ne va descoperi totul. Similar, vom adăuga alte deprinderi de gândire, care vor fi ca un balsam vindecător pentru minte și suflet. Dacă vom proceda astfel, fructificând orice ocazie pentru a transforma interiorul nostru într-un Templu al Domnului, când ispita va veni, se va izbi de temeliile puternice ale unei gândiri ce se articulează direct și sigur pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Și dacă totuși, se va mai întâmpla să mai cădem. Va exista vreo soluție de rezervă, pentru a nu se distruge imaginea clădită prin intermediul Sfintelor Scripturi cu privire la Dumnezeu?
Orice cădere spirituală conduce la formarea de breșe în scutul protector al interiorului nostru, subminând fie temelia, fie zidul, fie porțile de intrare către casa sufletului nostru. Dar orice breșă poate fi reparată și întărită, cu condiția ca lucrarea să se facă la timp. Așadar, de îndată ce ajungem să cădem, este bine să ne ridicăm cât mai repede. Dacă vom veghea, vom distinge cum raționamentul greșit a acționat asupra minții noastre și imediat vom reacționa cu raționamentul corect, articulat pe revelația biblică. Pe de altă parte, dacă nu ne-am pregătit în prealabil, cum vom putea să facem față într-un mod eficient la apropierea vrăjmașului? Așadar, este necesar ca mereu să cultivăm noi deprinderi și noi modalități de gândire sau acțiune, având la bază adevărul descoperit prin intermediul Sfintelor Scripturi. Cu cât vom insista mai mult în această lucrare, cu atât vom culege tot mai multe roade de care nu ne va fi rușine nici în viața de acum, nici în cea viitoare. Cred că o astfel de abordare ne va aduce o satisfacție și o binecuvântare spirituală, ce va întrece cu mult orice altă recompensă materială pe care cineva poate să o aibă în această viață.
