Vom trece mai departe pentru a studia și alte cazuri în care oamenii ajung să nutrească sentimente de revoltă împotriva lui Dumnezeu. O astfel de situație este cea descrisă prin următoarele cuvinte:
„Nu mă mai interesează persoana lui Dumnezeu, fiindcă El este răspunzător, direct sau indirect, de toate lucrurile rele ce se întâmplă pe pământ. El alege să nu întreprindă nimic pentru a ne ajuta când trecem prin dificultăți și când strigăm după ajutorul Său, ci dimpotrivă, Îi face plăcere să ne vadă cum ne chinuim, fiindcă este complet lipsit de milă față de noi.”
Este posibil să ajungem într-o astfel de situație, când aparent Dumnezeu nu ne mai răspunde, deși trecem prin dificultăți pe care nu putem să le depășim de unii singuri?
Mă gândesc la faptul că nu există persoană care să nu fi experimentat astfel de situații, când deși apelează la ajutorul lui Dumnezeu, fiind într-un moment critic, aparent nu primește niciun răspuns. În astfel de circumstanțe devenim deosebit de vulnerabili față de insinuările Celui Rău și cu rapiditate ajungem să gândim, dacă nu cumva chiar să afirmăm, că lui Dumnezeu nu Îi pasă de noi, ba chiar Îi face plăcere să ne vadă chinuindu-ne fără să găsim soluții. Dacă am avea o cât de mică speranță că El a auzit cererile noastre, atunci poate că am mai afla mângâiere, dar când cerul pare că rămâne tăcut la strigătele noastre, ajungem să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu. Prin urmare, este foarte ușor să nu Îl mai iubim pe Dumnezeu cu toată puterea noastră, ba chiar să ajungem să Îl urăm din tot sufletul nostru. Nu vreau să exagerez prin aceste cuvinte, dar ori de câte ori iubirea noastră față de El începe să scadă, resentimentele și revolta împotriva Sa încep să crească în intensitate, fie că ne dăm seama de la început, fie că nu.
Cei care se încred în Dumnezeu au deseori astfel de probleme în a crede cu toată tăria că vor fi ajutați când trec prin încercări. Care este raționamentul care stă la baza unor astfel de atitudini ce ne subminează relația cu Dumnezeu?
Raționamentul asociat unei astfel de situații ar putea fi formulat astfel:
„Cred că Dumnezeu este atotputernic și poate interveni așa cum dorește în cuprinsul întregului univers. Desigur, situația cu care mă confrunt, și care este imposibil de rezolvat din punct de vedere omenesc, nu reprezintă o problemă pe care El să nu poată să o soluționeze. M-am rugat lui Dumnezeu, am crezut promisiunile Sale, am implorat intervenția Sa, și cu toate acestea nu s-a schimbat nimic. Ba chiar lucrurile merg mai rău. În concluzie, este clar că El nu dorește să intervină. Dacă ar fi un Dumnezeu bun și iubitor, atunci problema ar fi fost rezolvată, dar prin faptul că deși are puterea de a ne ajuta, totuși, nu o face, înseamnă că El este un Dumnezeu rău și nepăsător, căruia Îi face plăcere să ne vadă cum ne chinuim într-un mod lipsit de speranță. Nu pot decât să urăsc pe un astfel de Dumnezeu și nu vreau să mai am de-a face cu El.”
Să nu credem că suntem imuni la o astfel de gândire! Oricând putem ajunge să cugetăm la fel, chiar dacă nu avem curajul de a afirma cu glas tare ceea ce este în interiorul nostru.
Este teribil să gândești astfel, și cu toate acestea, sunt multe persoane care ajung să se îndoiască de iubirea lui Dumnezeu. Care ar fi cauza principală pentru care putem ajunge să urmăm o astfel de cale?
Dacă ne vom analiza cu atenție, vom distinge faptul că imaginea lui Dumnezeu, așa cum rezultă dintr-un astfel de raționament, se potrivește mai degrabă Celui Rău decât Creatorului întregului univers. Cel Rău este tiran și se bucură de necazurile sau suferințele prin care trecem. Așadar, putem vorbi despre o înlocuire a adevăratei imagini a lui Dumnezeu cu una falsă, contrafăcută, după chipul și asemănarea Celui Rău. Dincolo de această viclenie, cauza principală pentru care ajungem să afirmăm sau să gândim astfel de lucruri se află în faptul că nu primim un răspuns conform cu ceea ce ne-am fi așteptat, și atunci, ajungem să fim dezamăgiți de Dumnezeu.
Ceea ce de fapt ne sfâșie interior se datorează neconcordanței dintre așteptări și ceea ce se întâmplă în mod faptic. Problema constă în faptul că imaginea noastră cu privire la Dumnezeu este diferită de cea pe care o constatăm ca urmare a ceea ce noi considerăm că El nu face pentru noi. Mai precis, noi am crezut că Dumnezeu va interveni în favoarea celui ce se încrede în El, dar am constatat că nimic nu s-a schimbat. Dacă am avea o credință care să nu mai fie dependentă de circumstanțe, atunci ar fi cu totul altceva.
Să realizăm acum o conexiune biblică folosind un fragment care să ne ajute să contracarăm acest raționament fals ce ne conduce să Îl urâm pe Dumnezeu. De aceea, vom citi următoarele:
„Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit și pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuți și fără să asculți plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, și nu-mi răspunzi: strig și noaptea, și tot n-am odihnă. Totuși Tu ești Cel Sfânt și Tu locuiești în mijlocul laudelor lui Israel. În Tine se credeau părinții noștri și-i eliberai.” — Psalmul 22 1-4
Ce idee principală este exprimată de aceste versete? De ce oare este posibil ca Dumnezeu să nu răspundă când strigăm zi și noapte către El?
Mai întâi aș dori să subliniez că sunt împotriva ideii de „creștinism eroic”, manifestat prin faptul că deși Dumnezeu nu ne răspunde, noi totuși, continuăm să credem ferm în El, strângând din dinți, ca să spun așa, și răbdând cu stoicism. Realitatea este că dacă nu vedem cum Dumnezeu ne răspunde, tot interiorul nostru se va revolta, nutrind gânduri pline de îndoieli și resentimente. Eu nu cred că o încăpățânare fanatică reprezintă modelul biblic pentru un credincios, ci mai degrabă, conform cu ceea ce am citit, observăm cum psalmistul Îi adresează direct lui Dumnezeu nedumerirea sa.
El îi vorbește lui Dumnezeu și Îl întreabă într-un mod plin de sensibilitate și fără urmă de revoltă, să îi spună de ce aparent l-a părăsit. Nu este întâmplător faptul că aceste cuvinte aveau să fie mai târziu repetate pe crucea de pe Golgota chiar de Iisus Hristos. Prin urmare, ideea principală rezidă din faptul că există situații în care nu mai vedem modul în care Dumnezeu intervine pentru noi. Dar faptul că nu distingem acest lucru, nu înseamnă că El nu acționează în favoarea noastră.
Ce ne spune acest fragment biblic despre problema rugăciunilor fără un aparent răspuns? Cum putem înțelege dificultatea de a ne ruga lui Dumnezeu fără ca situația să se schimbe, cel puțin din punctul de vedere a ceea ce putem vedea și cunoaște?
Convingerea mea fermă, bazată pe ceea ce am studiat din Sfintele Scripturi și din experiența vieții, este că Dumnezeu intervine într-un sens special ori de câte ori Îi cerem ajutorul și apelăm la sprijinul Său. Niciodată să nu ne gândim că Dumnezeu nu este prezent împreună cu noi, ci doar privește cum ne ducem la vale, sau cei dragi ai noștri se sting cu durere sub privirile noastre. Dacă ne-am adresa obiecțiile pe care le avem, precum și orice fel de altă nedumerire, direct lui Dumnezeu, atunci ochii noștri ar fi deschiși pentru a vedea intervenția Sa eliberatoare. Modelul oferit de psalmist trebuie să devină și al nostru. Astfel, când întâmpinăm situații când aparent Dumnezeu nu ne răspunde la rugăciune, în loc să spunem un „amin” scrâșnind din dinți, sau să nutrim o revoltă mocnită, trebuie ca în mod deschis și sincer să Îi spunem ce simțim. După cum se vede din fragmentul citat, în primele două versete este expusă nedumerirea psalmistului, după care la versetul următor începe exprimarea credinței că totuși, Dumnezeu intervine în favoarea noastră, folosindu-se de exemple din trecut.
Cum am putea aplica în mod personal înțelesul acestor versete? Este posibil să vedem intervenția divină, în ciuda aparentei tăceri?
Principiul de bază al întregii revelații ce ne-a fost oferită prin intermediul Sfintelor Scripturi constă în faptul că Dumnezeu vine și intervine în favoarea noastră. Orice experiență prin care trecem este de maximă importanță pentru Creatorul nostru, fiindcă El acționează constant în favoarea noastră. Poate răspunsul nu va fi conform așteptărilor noastre. Dacă am avea deschiși ochii credinței, atunci am putea primi energii suplimentare pentru a trece cu succes prin orice experiență a vieții. Revenind la fragmentul biblic studiat, acesta ar putea fi aplicat în cazul unei persoane care se confruntă cu o situație în care Dumnezeu aparent nu răspunde.
Astfel, ideea centrală este de a înțelege că și alte persoane s-au confruntat cu situații similare, între care cel mai puternic exemplu este cel al Fiului lui Dumnezeu. Prin urmare, există întotdeauna o rațiune, pe care noi nu putem să o pătrundem pe deplin, cu privire la ceea ce Dumnezeu îngăduie să se întâmple pe pământ. De aceea, nu este cazul să cedăm ispitei de a ne îndoi de iubirea Sa față de noi, ci dimpotrivă, având la bază istoria celor ce s-au încrezut în Dumnezeu, va trebui să alegem să Îl iubim pe Dumnezeu, chiar și într-o astfel de împrejurare. Sunt sigur că dacă vom proceda astfel, vom primi o putere suplimentară pentru a merge înainte.
Ce pași concreți se pot întreprinde pentru a contracara raționamentul greșit conform căruia Dumnezeu ne-a părăsit și nu Îi mai pasă de ceea ce ni se întâmplă?
De îndată ce înțelegem că Dumnezeu nu ne abandonează, va trebui să veghem și să acționăm pentru a contracara influența Celui Rău. Astfel, după ce i-am exprimat lui Dumnezeu temerile noastre și îndoielile pe care le avem într-un mod cât mai sincer, trebuie să alegem să-L iubim pe Creatorul nostru cu toată puterea noastră. Orice încercare prin care trecem este în final un test al iubirii pe care o avem față de Dumnezeu. Dacă această iubire ne va cuprinde interiorul și ființa, atunci orice lucru prin care trecem nu va fi capabil să ne despartă de Creatorul nostru, ba chiar vom ajunge să-L iubim mai mult.
Dacă Domnul vrea să aducem un sacrificiu pentru cauza Sa, de ce ne-am retrage? Dacă El dorește ca viața noastră să fie turnată pe altarul Său, de ce ne-ar fi teamă? Știm bine că avem învierea și înălțarea înaintea noastră. Când Îl iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră, atunci vom fi schimbați interior, transformați pentru a rămâne ancorați într-o credință fermă cu privire la iubirea Sa. Concret, va trebui să cultivăm constant și tot mai puternic exprimări și gânduri care să reflecte iubirea noastră necondiționată față de El. Astfel, vom primi o energie spirituală suplimentară pentru a vedea modul în care El ne răspunde și intervine în favoarea noastră.
Cum putem să reformulăm raționamentul negativ inspirat de Cel Rău pentru a ajunge să nu ne mai răzvrătim împotriva Creatorului nostru?
Ori de câte ori ne surprindem gândind în termeni negativi cu privire la Dumnezeu sau exprimând astfel de lucruri, va fi necesar ca în cel mai scurt timp să ne reformulăm gândirea. În acest caz, o posibilă exprimare alternativă ar fi următoarea:
„Sunt tot mai interesat de persoana lui Dumnezeu, fiindcă El nu este răspunzător de lucrurile rele ce se întâmplă pe pământ. De fiecare dată El intervine în favoarea noastră și ne susține atunci trecem prin dificultăți și când strigăm după ajutorul Său. Lui nu Îi face plăcere să ne vadă cum ne chinuim, fiindcă este plin de milă față de noi. El vine în ajutorul nostru și ne dă putere pentru a trece prin orice fel de încercare. Iar la final, El ne va da viața veșnică și ne va lua în Împărăția Sa.”
Dacă vom gândi astfel, în scurt timp vom ajunge să vedem modul în care Dumnezeu acționează în favoarea noastră ca răspuns la rugăciunea făcută cu credință în El. De asemenea, este posibil să asistăm la lucruri minunate făcute pentru cei care au ales să aibă credință în El, în ciuda ispitelor Celui Rău și a situației defavorabile în care ei s-au aflat. De multe ori, biruința credinței noastre în Dumnezeu este urmată de o remediere ieșită din comun a situației dificile în cauză.
Dacă vom avea tendința de a reveni la vechiul mod de gândire? Dacă ne va fi greu să ne menținem credința în Dumnezeu pentru a putea să avem o exprimare pozitivă? Ce vom putea face în astfel de situații?
A urca pe vârful unui munte și a rămâne acolo cât mai mult timp, sunt două lucruri diferite, însă esențiale dacă vrem să atingem performanța. În cazul de față, nu este suficient că am ajuns să avem credință în Dumnezeu într-un anumit moment, ci va trebui să permanentizăm această experiență spirituală. În acest sens, este esențial să alegem în mod constant să ne încredem în Dumnezeu, să nu dăm atenție exprimărilor negative care ne sunt insuflate de Cel Rău și să ne hrănim cu ceea ce spune Biblia, pentru a întări gândirea pozitivă cu privire la iubirea lui Dumnezeu. Încurajările pe care le primim din partea celorlalți sunt importante, dar esențial rămâne să identificăm acele exprimări din Biblie, ce ne vor menține vie credința. Sub nicio formă nu va trebui să cedăm în fața presiunilor exprimărilor negative, ci în permanență să ne gândim cum spunea apostolul Pavel prin cuvintele:
„Fiindcă am convingerea că nici moartea și nici viața, nici vreun înger și nici vreun conducător, niciun obstacol, nicio împotrivire și nicio putere, nicio înălțime și nici o adâncime, precum și nici vreo altă creatură sau lucru creat nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu manifestată prin Iisus Hristos!” – Romani 8:38-39
Dacă vom lăsa ca această convingere să ne cuprindă, atunci vom reuși să trecem cu succes prin orice împrejurare și astfel, Îl vom iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră.
Cu toate acestea, există multe influențe negative în jur, care caută să ne atragă atenția către ceea ce este rău. Sau există persoane care își exprimă necredința în mod deschis. Cum putem contracara aceste influențe exterioare?
Ispitele Celui Rău vin atât din interiorul, cât și din exteriorul nostru. În acest sens, o persoană care nutrește necredința va ajunge să influențeze pe cei cu care intră în contact, asemenea celui care are un virus gripal și îl răspândește celorlalți. De aceea, trebuie să avem un „sistem imunitar” puternic, care să reziste „atacurilor” din jur, care în mod inevitabil vor veni și asupra noastră. Astfel, va fi necesar să veghem și să detectăm aceste influențe, iar în același timp va trebui să avem „provizii de energie spirituală”, ce se obțin prin exercițiul studiului biblic, al rugăciunii și al cultivării deprinderilor pozitive în viața noastră. Doar dacă vom fi fortificați spiritual în interiorul nostru, vom putea rezista cu succes, iar astfel, vom putea exercita o influență care să anuleze tendințele negative din jurul nostru. În fond, suntem în mijlocul marii lupte dintre Iisus Hristos și Cel Rău, iar noi vom fi combatanți de o parte sau de alta, fără a putea rămâne neutri.
Și cum rămâne cu iubirea pe care trebuie să o avem față de Dumnezeu? Cum Îl vom putea iubi cu toată puterea noastră?
Dacă gândirea noastră se va articula ferm și definitiv pe cuvintele Sfintelor Scripturi, atunci interiorul nostru se va uni cu puterea lui Dumnezeu și astfel, vom deveni capabili să trăim pentru Creatorul nostru, iubindu-l din adâncul inimii și cu toată tăria noastră. Această experiență, imposibil de descris pe deplin în cuvinte, se numește „taina evlaviei” și aici trebuie să ajungem pentru a deveni moștenitori ai Împărăției cerurilor, gustând puterea vieții viitoare chiar de acum.
