Trecând prin multe dificultăți cărora trebuie să le faci față de unul singur, vei constata că un factor important în a trece cu succes constă în a conștientiza prezența lui Dumnezeu împreună cu tine în situația concretă în care te afli. Dificultatea principală în astfel de situații se manifestă mai ales prin neputința de a evalua obiectiv circumstanțele în care te găsești și de a avea perspectiva corectă a unei posibile ieșiri. În plus, singurătatea reprezintă un factor ce agravează tensiunile interioare ce se manifestă în interiorul sufletului tău, contorsionând perspectiva obiectivă și pozitivă a dificultăților care vin pe calea ta.  

 

De-a lungul paginilor cărții Genezei am observat cum Dumnezeu a creat Pământul pentru a fi o capodoperă în Univers și cum a intervenit să salveze omenirea căzută în păcat. Deși ulterior a fost nevoit să pedepsească nelegiuirea printr-un potop care a distrus întreaga civilizație de pe pământ, totuși, a permis un nou început pentru familia omenească. În continuare, El l-a ales pe Avraam să devină părintele unei mari națiuni, care să fie pe deplin devotată Căii Adevărului iar această misiune a trecut asupra lui Isaac și Iacob, descendenții săi. În cele din urmă, am ajuns la istoria palpitantă a vieții lui Iosif, fiul lui Iacob, o persoană cu un caracter de excepție, vândut ca sclav de frații săi și aruncat în închisoare de egipteni, dar în același timp, binecuvântat de Dumnezeu cu multiple daruri, inclusiv cu cel profetic. Prin intervenție divină, el a fost înălțat la o poziție de mare răspundere în Egipt, devenind salvatorul acelei națiuni în timp de criză.  

 

Dacă ne-am opri aici, această relatare ar rămâne incompletă, fiindcă istoria merge mai departe. Prin urmare, vom urmări ultimele capitole din cartea Genezei, care ne vor vorbi despre modul în care Iosif a devenit salvatorul fraților săi. În plus, vom fi martorii venirii familiei lui Iacob în Egipt pentru a locui o vreme în această țară și a supraviețui în fața încercărilor care afectau toată lumea antică. La final, vom schița o recapitulare a principalelor momente amintite în cadrul cărții Genezei, pentru a avea o imagine completă a tot ceea ce am. Desigur, studiul nostru va fi captivant pentru toți cititorii noștri!  

 

Întâlnirea dintre Iosif și Frații Săi  

 

Pentru început, să deschidem Biblia la capitolul 42 din cartea Genezei și să citim principalele versete ce ilustrează situația gravă cu care se confrunta familia lui Iacob:  

 

„Când a auzit Iacob că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: – Pentru ce stați și vă uitați unii la alții?  

 

Și le-a mai zis: – Iată, aud că este grâu în Egipt. Mergeți acolo și cumpărați grâu ca să trăim și să nu murim.  

 

Astfel, zece frați ai lui Iosif au călătorit în Egipt ca să cumpere grâu. Dar Iacob nu a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple ceva rău. Fiii lui Israel au venit la Iosif să cumpere grâu împreună cu cei trimiși pentru același lucru, fiindcă în Canaan era foamete mare. Iosif era dregător în țară. El vindea grâu la toți care veneau. Frații lui Iosif au ajuns înaintea sa și s-au aruncat cu fața la pământ.”  

 

Cum s-a ajuns la această situație, ca frații lui Iosif să vină înaintea sa și să i se închine ca niște sclavi în fața stăpânului? Unde era mândria și ura față de cel ce era mai bun decât ei?  

 

Prin ceea ce am citit, suntem martori ai lucrării lui Dumnezeu de a face dreptate celui ce s-a încrezut pe deplin în El. Frații lui Iosif au fost puși în situația de a se pleca înaintea acestuia, depinzând de îngăduința sa în a le acorda cele necesare vieții. Vedem o inversare a rolurilor, în care cel ce a fost nedreptățit și persecutat ajunge să fie stăpânul celor care i-au făcut rău. Înțelegem astfel că Dumnezeu nu lasă evenimentele sub controlul deplin al răului și că există un timp al așezării lucrurilor în logica dreptății și adevărului. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ci totul are un sens bine determinat în perspectiva planurilor Celui Atotputernic.  

 

Așadar, există o logică a momentelor dificile prin care trecem și în care suntem afectați pe nedrept? Mai bine zis, există o dreptate finală, care să vină în sprijinul celor care au fost prigoniți și umiliți?  

 

Evident că există un astfel de timp, în care dreptatea lui Dumnezeu se va împlini prin înălțarea celor drepți în pozițiile pe care aceștia le meritau, dar care le-au fost refuzate pe pământ din cauza celor răi. Relația dintre Iosif și frații săi comportă o astfel de dinamică. Din fericire, istoria are un final fericit, care ne deschide perspectiva unei restaurări ce va aduce bucurie în familia dezbinată a lui Iacob. În cele din urmă, prin încercările prin care a trecut Iosif în Egipt și prin criza care a venit peste familia lui Iacob, Dumnezeu a unit pe toți descendenții lui Avraam pentru a alcătui un popor care să fie al Său, ales special dintre națiunile pământului.  

 

Să înțelegem că această istorie ajunge în cele din urmă la un final fericit prin împăcarea fraților dezbinați și restabilirea relațiilor de familie afectate de păcat?  

 

Încercările prin care a trecut Iosif au avut scopul de a-i cizela caracterul de așa manieră încât să înțeleagă harul și bunătatea lui Dumnezeu față de umanitate. Ajuns într-o poziție înaltă, el s-a gândit la binele pe care putea să-l facă fraților săi și nu la răzbunare. Pe de altă parte, încercarea foametei, căreia trebuia să-i facă față frații săi, era destinată să-i umilească și să îi lovească exact în ceea ce le era mai drag: lăcomia după bogățiile materiale, care conducea la neglijarea trăsăturilor morale pe care ei trebuiau să le dețină, ca urmași ai lui Avraam.  

 

Cu alte cuvinte, observăm cum încercări felurite, au condus în cele din urmă la împlinirea planului lui Dumnezeu, atât pentru Iosif, cât și pentru frații săi?  

 

Desigur că așa stau lucrurile! Scopul încercărilor pe care Domnul le-a îngăduit a fost atins, și anume, ca familia lui Iacob să ajungă la unitate și să fie binecuvântați în condițiile în care o foamete cumplită afecta întreaga regiune. Înțelegem astfel că binecuvântarea promisă lui Avraam s-a împlinit asupra urmașilor săi. Ca aplicare pentru noi, merită să înțelegem că problemele pe care le avem în viață vor fi folosite de Dumnezeu în atingerea unor obiective, care deși nu ne sunt clare la început, în timp le vom discerne înțelesul. Cu alte cuvinte, totul are un scop bine precizat, dacă urmezi calea lui Dumnezeu și cauți să repari greșelile trecutului!  

 

Ce putem spune despre umilirea pe care au trebuit să o îndure frații plini de invidie ai lui Iosif, când s-au aruncat la pământ înaintea sa? Erau conștienți în acele clipe de ceea ce se întâmpla?  

 

La acea dată, acestora încă nu le era clar faptul că persoana care se afla înaintea lor nu era altul decât Iosif, așa că doar noi surprindem această inedită perspectivă inedită citind cele ce au fost scrise. Ulterior, Iosif avea să își declare identitatea, dar până atunci, merită remarcată lucrarea lui Dumnezeu de a întoarce cursul evenimentelor, chiar dacă acest lucru părea imposibil. Cine și-ar fi putut imagina, că zeci de ani după ce a fost vândut ca sclav în Egipt, Iosif va ajunge să fie binefăcătorul fraților săi, iar aceștia se vor pleca la pământ înaintea sa? Așa sunt planurile lui Dumnezeu: nepătrunse, deosebite și binecuvântate! Dacă vom avea răbdare să așteptăm până la sfârșit, vom vedea o împlinire sigură chiar și pentru noi. De fapt, aceasta este o promisiune pentru orice om care se încrede în Cel Atotputernic.  

 

Așadar, există un fel de regulă a împlinirii promisiunilor divine pentru cei ce se încred deplin în Dumnezeu și care, asemenea lui Iosif, dovedesc consecvență față de principiile morale precizate de El?  

 

În viața lui Iosif avem dovada unei credințe care se sprijină ferm pe Dumnezeu fără să șovăie și fără să calculeze dacă acest lucru este profitabil sau nu. Acționând din principiu, Iosif dovedește că este un închinător adevărat, care nu poate fi nici mituit, nici tentat pentru a se abate de la calea Domnului. Nu același lucru îl putem spune despre frații săi, care în opoziție, sunt răi, ticăloși, îngâmfați, lacomi și idolatrii, neținând în niciun fel cont de autoritatea părintească a lui Iacob. De aceea, în marea îndurare a lui Dumnezeu, trebuia ca aceștia să fie smeriți, din dragoste pentru ei, încât în cele din urmă să fie puși sub autoritatea lui Iosif, care în tot acest timp nu a încetat să îi iubească.  

 

Dar este împotriva naturii să iubești pe cei care ți-au dorit răul, ba mai mult, au făcut atâtea lucruri împotriva ta! De unde provenea această dispoziție a lui Iosif de a întoarce bine pentru rău?  

 

Ca și Moise mai târziu, Iosif și-a însușit chemarea făcută de Dumnezeu lui Avraam și a înțeles cât de mare era binecuvântarea pe care Domnul le-a oferit-o deopotrivă cu datoria pe care o aveau ca închinători ai Celui Prea Înalt. El a pus lucrurile spirituale mai presus decât cele materiale fiind un exemplu pentru noi astăzi. Având această perspectivă, Iosif a înțeles orbirea fraților săi și nevoia de a fi corectați și îndreptați până nu va fi prea târziu. Ba mai mult, primind darul profetic, a priceput că aceste încercări au fost îngăduite de Dumnezeu pentru a-i conduce la misiunea sfântă încredințată lui Avraam.  

 

Așadar, Iosif a fost un om care și-a înțeles scopul, misiunea, și a acționat în conformitate cu ea?  

 

Așa este! Deopotrivă, Iosif a fost un reformator și un evanghelist atât față de egipteni, cât și față de frații săi, un mesager al Domnului, un om al lui Dumnezeu în mijlocul generației în care trăia și un model pentru orice credincios de pe pământ. Dacă doriți, Iosif a anunțat lucrarea lui Moise de mai târziu, când poporul lui Dumnezeu avea să fie condus la o împlinire bogată a promisiunii făcută lui Avraam. Îi îndemn pe toți cei care citesc aceste rânduri să se gândească la modelul dat de Iosif și să își propună să îl urmeze. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că avem mărturia existenței unor astfel de oameni și sunt sigur că ei vor continua să fie prezenți în mijlocul oricărei generații până la sfârșit!  

 

Venirea Evreilor în Egipt  

 

Să mergem mai departe, să urmărim cum s-a încheiat istoria familiei lui Iacob și cum au ajuns cu toții în Egipt. De aceea, vom citi din capitolul 45 al cărții Genezei pentru a distinge cele mai însemnate idei:  

 

„Iosif a zis fraților săi: – Eu sunt Iosif! Mai trăiește tatăl meu?  

 

Dar frații lui nu i-au putut răspunde, așa de încremeniți rămăseseră înaintea sa. Iosif a zis fraților săi: – Apropiați-vă de mine!  

 

Și ei s-au apropiat. El a zis: – Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-ați vândut ca sclav să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați dat ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Iată, sunt doi ani de când bântuie foametea în țară. Încă cinci ani nu va fi nici arat și nici seceriș. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânța vie în țară și ca să vă păstreze viața printr-o mare eliberare. Așa că nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui și cârmuitor al întregii țări a Egiptului.”  

 

Cât de șocați au fost frații lui Iosif când l-au văzut pe ce cel disprețuit de ei și vândut ca sclav în poziția de cea mai mare onoare după faraon, dependenți fiind de mila și îndurarea acestuia?  

 

Frații lui Iosif au rămas înmărmuriți când au înțeles că înaintea lor stătea nimeni altul decât cel pe care l-au urât din tot sufletul. Cred că în inima lor a fost un șoc, fiindcă la ce s-ar fi putut aștepta bun din partea lui Iosif, ținând cont de ceea ce ei îi făcuseră? Nu este clar ce sentimente mai nutreau față de el după atât de mult timp, dar în orice caz, frica a pus stăpânire pe ei însoțită de o puternică vinovăție. Mă gândesc că atunci a fost momentul în care au conștientizat cel mai bine gravitatea păcatului lor.  

 

Totuși, Iosif se grăbește să treacă peste acest incident, găsind o altă logică a ceea ce se întâmplase. Era corect ceea ce afirma?  

 

Într-adevăr, Iosif dă dovadă de o iubire necondiționată de comportamentul rău și nerecunoscător al fraților săi. Încă o dată, ne dăm seama de legătura profundă pe care o avea cu Dumnezeu, fiindcă el nu a reacționat după logica omului, ci după gândirea Celui Atotputernic. Astfel, el găsește o rațiune superioară a evenimentelor provocate de om, înțelegând că aceasta a fost calea pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru a le oferi viitor și salvare fraților săi. Prin aceste cuvinte, ni se deschide o perspectivă divină, cerească și chiar profetică asupra istoriei.  

 

Aceasta înseamnă că ura din inima fraților săi venea de la Dumnezeu? Mai bine zis, Domnul a creat acel climat de ură care a condus la vinderea lui Iosif ca sclav în Egipt?  

 

În niciun caz nu a fost așa! Fiindcă Dumnezeu nu sădește ură în inima nimănui. La urma urmei, Domnul putea găsi metode mult mai bune de a-l trimite pe Iosif în Egipt, chiar și fără invidia fraților săi. Să ne gândim că atât Avraam, cât și Isaac, când a fost foamete în Canaan, au plecat în Egipt. De fapt, ei nu aveau voie să se întoarcă în Mesopotamia, țara din care ieșiseră, iar Egiptul era singura lor variantă. Revenind la ura fraților lui Iosif, înțelegem că Domnul a folosit acele sentimente negative ca să își împlinească planul pe care îl avea, de a da eliberare familiei lui Iacob prin Iosif. Același lucru s-a repetat de-a lungul istoriei lumii, în sensul în care Dumnezeu, în providența Sa, a folosit orice mijloc, inclusiv răul, pentru a realiza planul de salvare a celor credincioși.  

 

Cu alte cuvinte, logica lui Iosif se referă mai degrabă la capacitatea lui Dumnezeu de a folosi inclusiv răul pentru a duce la bun sfârșit ceea ce și-a propus?  

 

Desigur, aceasta este perspectiva corectă. În lumina lui Dumnezeu, planul istoric este reconstruit dintr-o altă viziune, profetică să-i spunem, în care totul „se desfășoară spre binele celor care se încred în El,” citând din apostolul Pavel. Nu există o predestinare a răului din partea lui Dumnezeu, dar El utilizează evenimentele negative pentru atingerea scopului gândit de El. În felul acesta, binele învinge în cele din urmă răul, fiindcă el are capacitatea de a-i distruge logica și de a reconstrui istoria în sensul dorit de Dumnezeu.  

 

Totuși, frații lui Iosif au rămas sau nu împietriți în ura pe care o aveau față de fratele lor? Nu s-au schimbat văzând ceea ce se întâmplase?  

 

Urmărind cele relatate în ultimele capitole din cartea Genezei, vom remarca o schimbare în atitudinea fraților lui Iosif. O evoluție pozitivă s-a produs datorită încercărilor prin care trecuseră, foametei ce bântuia în Canaan și aducerii aminte a păcatului lor, văzând tristețea și supărarea lui Iacob. Nu este exagerat să spunem că Iacob, fără Iosif, nu mai vedea niciun viitor pentru familia sa destrămată și plină de lucruri rele, inclusiv idolatrie, având copii scăpați de sub control. Doar gândindu-se la Beniamin, fiul cel mic al Rahelei, mai avea o oarecare nădejde, dar în privința celorlalți era sigur că nu exista speranță de schimbare!  

 

Oare tocmai amintirea permanentă a faptei lor rele a constituit un motiv pentru ca în final să le pară rău? S-a produs o astfel de schimbare în ei?  

 

Din fericire, sub continua aducere aminte a nelegiuirii lor, în cele din urmă au ajuns să-și dea seama că acționaseră greșit și provocaseră o durere nesfârșită tatălui lor. Totuși, schimbarea definitivă avea să se producă în Egipt, după ce au venit în contact cu Iosif. Ca urmare a iertării necondiționate pe care acesta le-a acordat-o, au înțeles dimensiunea greșelii comise. De fapt, ei s-au luptat împotriva celui care urma să fie salvatorul lor. Nu în ultimul rând, ei s-au ridicat chiar împotriva lui Dumnezeu, care îl alesese pe Iosif tocmai pentru a aduce binecuvântarea Sa în familia lui Iacob, incluzându-i și pe ei.  

 

Dar nu seamănă acest lucru cu planul de salvare? Sau mai bine zis, cu istoria vieții și lucrării lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și fiul omului, fratele nostru mai mare?  

 

Într-adevăr, în relatarea vieții lui Iosif regăsim ceea ce urma să se întâmple cu Iisus din Nazaret, noi fiind asemenea fiilor lui Iacob. Prin urmare, cel pe care oamenii L-au vândut și L-au răstignit, a ajuns să fie salvatorul fraților Săi. Cel capabil să ofere salvare de blestemul care vine peste toți cei care comit nelegiuirea, a suferit respingerea din partea celor pe care încerca să îi salveze de distrugerea finală. Aceasta este Evanghelia cuprinsă în cartea Genezei, fiind un lucru plin de speranță, ce ne oferă încredere pentru viitor, indiferent de situație.  

 

Evenimente Majore din Cartea Genezei  

 

Am ajuns la finalul acestui studiu și vom face o scurtă recapitulare a evenimentelor majore din Geneza. Așadar, care este primul eveniment major despre care ni se vorbește în această carte?  

 

Primul eveniment menționat în cartea Genezei se referă la crearea acestei lumi, după cum citim în capitolul 1: ,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”. Astfel, chiar de la început suntem invitați să privim către puterea creatoare, infinită în manifestare, a lui Dumnezeu. Aceasta este piatra de temelie pentru tot ce urmează în Sfintele Scripturi, o descoperire fără de care am rămâne în întuneric cu privire la cine suntem și care este scopul nostru pe pământ. Capacitatea Sa de a aduce la existență întregul univers exprimă puterea Sa de a ne conduce la o deplină armonie cu legile Sale. Nu în ultimul rând, acest început trimite și la grădina Edenului, locul destinat pentru a fi căminul omului creat după chipul Său.  

 

Care este al doilea eveniment major menționat în cartea Genezei, începutul de fapt al istoriei zbuciumate a luptei dintre bine și rău?  

 

Al doilea eveniment, în succesiune cronologică, menționat în Sfintele Scripturi este cel al căderii în păcat fiind prezentat în capitolul 3, începând cu versetul 6, după cum urmează:  

 

„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat, plăcut de privit de dorit ca să deschidă mintea. A luat din rodul lui, a mâncat și a dat bărbatului ei, care era lângă ea. Bărbatul a mâncat și el.”  

 

Trist, dar adevărat, este faptul că omul a cedat tentației de încălca porunca divină și astfel, s-a unit în revoltă cu Cel Rău împotriva lui Dumnezeu. Răspunsul omului la bunătatea manifestată de Creatorul cerului și pământului a fost radical diferit de ceea ce s-a așteptat. Istoria luptei dintre bine și rău a început astfel și pe pământ, urmând să se desfășoare până la momentul când Domnul va restabili dreptatea pe pământ. Deși au căzut în păcat, Adam și Eva nu au fost lăsați fără speranță, ci o Evanghelie le-a fost pusă înainte prin anunțarea venirii „seminței femeii, care urma să zdrobească capul șarpelui”.  

 

Mai departe, ce anume s-a mai întâmplat pe pământ? Ce au făcut urmașii lui Adam și Eva? Ce măsuri a luat Dumnezeu datorită pentru a contracara mersul evenimentelor?  

 

Păcatul a avansat dramatic pe pământ în timpul urmașilor lui Adam și Eva. Astfel, în Geneza 6:5-7 se spune:  

 

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ. Toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Și Domnul a zis:  

 

– Voi șterge de pe fața pământului tot ce-am făcut: oameni, vite, reptile și păsări ale cerului, fiindcă Îmi pare rău că i-am creat!”  

 

Răul a mers mai departe până când totul a devenit compromis și afectat de păcat. Ca urmare, Domnul a fost nevoit să acționeze în forță și să distrugă tot ceea ce era pe pământ. Doar Noe și familia sa au scăpat de potopul care s-a revărsat pe pământ, fiind oferită acestora șansa unui nou început.  

 

Dar urmașii lui Noe au fost la înălțimea așteptărilor? Au învățat ceva din experiența teribilă prin care trecuse omenirea din cauza nelegiuirii?  

 

Dacă au învățat sau nu, este suficient să citim din Geneza 11:  

 

„Și au zis: – Hai să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul! Să ne facem un nume puternic și să nu fim împrăștiați pe fața pământului!”  

 

Adică oamenii au acționat împotriva poruncii lui Dumnezeu, care le-a spus să se disperseze pe fața întregului pământ. Turnul construit cu acea ocazie, intitulat Babel, s-a constituit ca un moment de maximă tensiune a istoriei luptei binelui cu răul. Dacă nu ar fi fost intervenția divină de a le „încurca limbile”, s-ar fi ajuns cu rapiditate la situația de dinainte de potop și nu ar mai fi existat nicio soluție pentru supraviețuirea umanității.  

 

Cei Patru Mari Patriarhi  

 

Cartea Genezei nu se referă doar la aceste patru mari evenimente, ci va cuprinde și istoria vieții a patru mari bărbați prin care Dumnezeu a început să lucreze pentru a salva omenirea dedată idolatriei și materialismului. Cine este prima dintre aceste persoane?  

 

Nimeni altul decât Avraam, despre care citim următoarele în Geneza 17:4-5:  

 

„Iată legământul pe care-L fac cu tine: vei fi tatăl multor popoare. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, fiindcă te fac tatăl multor popoare!”  

 

Scopul lui Dumnezeu în alegerea lui Avraam a fost cel de a aduce cunoașterea adevăratei închinări în mijlocul unei lumi pierdute. Trebuie să înțelegem că soluția la problema de fond a umanității, pierderea legăturii cu Dumnezeu, nu se putea oferi decât prin venirea „Descendentului femeii”, adică a lui Mesia. Avraam a fost primul care a deschis seria celor prin care a fost promisă nașterea lui Hristos. Astfel, el avea să devină părintele „multor popoare”, adică al acelora care aveau să urmeze adevărata închinare predicată prin viața sa.  

 

Mai departe, despre cine se mai vorbește în cartea Genezei în continuarea istoriei vieții lui Avraam? Ce învățăminte putem deduce de la acesta?  

 

Următorul pe listă este Isaac, despre care citim în Geneza 25:11: „după moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său Isaac”. Cu alte cuvinte, misiunea încredințată lui Avraam s-a transferat asupra fiului său și promisiunea nașterii lui Mesia a trecut la acesta. Astfel, înțelegem că planul divin de a alcătui un popor sfânt, ales dintre toate popoarele lumii, a mers mai departe pe relația descendenței tată-fiu. Misiunea sfântă a fost transmisă asemenea unei torțe olimpice pentru a pregăti venirea Fiului lui Dumnezeu.  

 

Ce bine ar fi fost ca lucrurile să fi mers în armonie cu planul divin, dar știm că au fost probleme în viața lui Isaac, mai ales în legătură cu copiii săi. Așadar, cine a urmat pe linia celor relatate în cartea Genezei?  

 

Bineînțeles că Iacob, cel care a furat binecuvântarea și dreptul de întâi născut de la fratele său Esau. Greșeala lui a fost că nu a știut să aștepte ca Dumnezeu să lucreze și a acționat pe cont propriu, creându-și numai probleme. De fapt, versetul care definește cel mai bine viața lui Iacob îl găsim în Geneza 32:28, unde citim: „După aceea i-a spus: – Numele tău nu va mai fi Iacob, ci te vei chema Israel, Cel care luptă cu Dumnezeu, fiindcă ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii, și ai fost învingător”. Într-adevăr, Iacob a câștigat o biruință deosebită, dar l-a costat foarte mult, fiindcă nu a știut să se încreadă pe deplin în Dumnezeu. Consecința imediată s-a regăsit într-o familie numeroasă, dezorganizată, plină de ură și invidie între frați.  

 

O ură atât de mare încât aproape s-a ajuns la crimă, nu-i așa? Și iată, am ajuns la ultima persoană descrisă în cartea Genezei, cel despre care, în sfârșit, putem spune că a fost după voia lui Dumnezeu în toate lucrurile. Cine este această persoană?  

 

Desigur, este vorba despre Iosif, fiul lui Iacob, despre care se vorbește foarte frumos în aceste versete în Geneza 49:22-26, după cum urmează:  

 

„Iosif este vlăstarul unui pom roditor Un pom roditor sădit lângă izvor.  

Ramurile lui se înalță și trec dincolo de zid.  

 

Vrăjmașii îl invidiază și i se împotrivesc,  

Aruncă săgeți și luptă contra lui,  

 

Dar arcul lui rămâne tare,  

Și brațele îi sunt întărite  

 

De mâinile Puternicului lui Iacob,  

De Păstorul și Stânca lui Israel. ”  

 

În sfârșit, la capătul unei istorii pline de suspans, avem un om după dorința lui Dumnezeu, de o integritate morală care nu a fost clintită, nici în vremuri de necaz, nici în timpuri de prosperitate. În Iosif avem sintetizate cele mai alese trăsături de caracter, regăsind puritatea lui Abel, credința lui Enoh, consecvența lui Avraam și, nu în ultimul rând, prin el avem anunțată venirea lui Mesia, salvatorul urmașilor lui Iacob și al întregii lumi.  

 

Cu alte cuvinte, în viața lui Iosif regăsim temele majore ale cărții Genezei? Istoria evenimentelor prin care a trecut, reprezintă o sinteză a tot ce s-a spus?  

 

În viața lui Iosif este reunită întreaga carte a Genezei și avem un model de om care a trăit conform intenției lui Dumnezeu. Iosif nu a avut niciun moment de cădere, ci a mers din biruință în biruință și din putere în putere. El îl anunță pe Moise, care avea să acționeze similar pentru a scoate pe poporul lui Dumnezeu din Egipt, când avea să îi vină timpul. Iosif îl anunță și pe Daniel, strălucind asemenea unei stele puternice în întunericul ce domnea peste lumea din acele timpuri. El este un personaj de excepție! Pentru ziua de astăzi, când lucrurile acestei lumi sunt atât de atractive, exemplul său merită urmat, fiindcă adevărata împlinire vieții unui om nu poate fi realizată decât prin relația cu Dumnezeu.  

 

În concluzie, doar relația cu Dumnezeu ne va oferi acea împlinire durabilă, care să ne aducă fericire?  

 

Desigur, doar relația cu Dumnezeu ne conferă sens și împlinire. Lucrurile lumii nu trebuie privite decât ca niște mijloace utile pentru a atinge obiectivul comuniunii cu Creatorul nostru. Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe, fiindcă în cele din urmă, toate lucrurile din lume vor pieri, dar cel care se încrede în Domnul va rămâne în veci de veci! Oameni asemenea lui Iosif sunt destul de rari. Tocmai de aceea, un astfel de model nu este neapărat ușor de urmat.  

 

Să înțelegem că este nevoie de un sacrificiu interior pentru a fi asemenea lui Iosif?  

 

Dacă nu ar fi necesar acest sacrificiu, atunci modelul său ar fi urmat de mulți oameni, fiindcă cine nu ar dori să se bucure de abundența bogățiilor acestei lumi? Dar drumul până la slavă traversează valea smereniei, prin care puțini sunt dispuși să treacă, deși este singura cale pentru a fi curățat, purificat de toată zgura înălțării de sine și de mândria omenești. Doar după ce ai trecut pe această cale, caracterul îți va fi pregătit pentru slavă și bogăție, acordate însă de Dumnezeu.  

 

Regăsim la finalul cărții Genezei din nou ideea de Eden, de loc al abundenței binecuvântării lui Dumnezeu?  

 

Aș dori să precizez că Edenul nu a dispărut o dată cu alungarea omului din paradis, ci a continuat să-l urmeze, chiar și dincolo de granițele fizice ale acestuia. Pe deoparte, putem vorbi despre un Eden viitor, când Domnul va restabili toate lucrurile, dar și de un Eden prezent, sub forma binecuvântării promise lui Avraam, reluare de fapt a promisiunii „descendentului femeii care va zdrobi capul șarpelui”.  

 

Edenul prezent nu este mai puțin real, ci reprezintă o realitate spirituală pentru cel care se încrede pe deplin în cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, Edenul se referă la prezența divină împreună cu noi, indiferent unde ne aflăm, sus sau jos, în prosperitate sau în lipsă, și rezultă ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu de care nimic nu desparte. Percepția cea mai deplină a Edenului se dezvălui prin lumina sacrificiului lui Iisus Hristos, ce se revarsă cu raze de curcubeu de la Golgota!  

 

Concluzie  

 

Am ajuns la finalul studiului, după ce am parcurs și ultimele evenimente ale cărții Genezei, asistând la împăcarea dintre Iosif și frații săi, deopotrivă cu deschiderea posibilității ca fiii lui Iacob să vină în Egipt, unde să se bucure de binecuvântarea oferită de Dumnezeu. De asemenea, am recapitulat principalele idei din cartea Genezei, conturând cele mai importante momente.  

 

Dragi cititori, avem nevoie să sădim în suflet acele valori ce ne vor conduce să urmăm exemplul lăsat de Dumnezeu prin Avraam, Isaac, Iacob și Iosif pentru a avea parte de binecuvântarea pe care El a rostit-o. Oricine crede în Cuvântul divin și îl aplică în viața sa va beneficia de moștenirea vieții veșnice!  

 

Rugăciune  

 

Părintele nostru ceresc, atotputernic și sfânt,  

 

Am studiat învățăturile pe care Tu ni le dăruiești prin intermediul Sfintelor Scripturi și în special prin cartea Genezei. Exemplul vieții oamenilor aleși să poarte numele Tău, ne este viu înaintea ochilor. Nu putem spune decât că:  

 

Mari sunt lucrările Tale, Dumnezeule! Minunate sunt faptele tale descoperite celor ce se încred în Tine!  

 

De aceea, suntem conștienți de propria nevrednicie și neputință în a împlini dorința Ta. Dar înțelegem că Tu ne-ai promis sprijinul Tău, fapt pentru care Te rugăm să împlinești față de noi toată dorința Ta și toate planurile Tale!  

 

Vrem să fim asemenea lui Avraam, care a crezut ceea ce i-a fost spus, în ciuda neputinței de a înțelege cum se va împlini ce i-a fost promis. Dorim să fim asemenea lui Isaac, care nu s-a opus când trebuia să fie adus ca sacrificiu, dovedind o ascultare deplină de Dumnezeu. Exemplul lui Iacob vrem să-l urmăm, care s-a luptat cu îngerul Tău, rugându-se pentru iertarea păcatelor sale, cerere ce i-a fost ascultată. Dar cel mai mult, intenționăm să fim asemenea lui Iosif, care atât în încercare, cât și în prosperitate, a dovedit o credință deplină în Cuvântul Tău.  

 

Ce putem spune în fața acestor martori ai credinței? Cum suntem noi astăzi, înaintea Ta, în comparație cu acești oameni mari?  

 

Cu toate că suntem nevrednici de promisiunile Tale, totuși, în Numele lui Iisus Hristos, Fiul Tău preaiubit, Te rugăm să ne primești și să ne transformi după chipul Tău. Lăsând la o parte lucrurile acestei lumi, venim la Tine cu încrederea că ne vei primi.  

 

În veci să fii lăudat, Dumnezeul nostru, acum și în veci! Amin.